Singurătatea fabricantului de vise

Poate nu mă vei crede, sau poate uneori simţi şi tu la fel.

Poate că visele pe care ni le facem sunt simple “prefabricate”, efemere ca şi restul obiectelor ce ne-nconjoară; însă ele fac suportul existenţei şi credinţelor mele.

Îmi concep viaţa ca pe o înşiruire de vise împlinite. O creaţie continuă, la care particip simultan cu participarea elementelor vieţii la realizarea acestor vise.

Concep însăşi viaţa ca pe o pictură: unii o fac, alţii o admiră. Şi nu pot suporta când cei din jurul meu lasă penelul jos din mână.

Sunt înconjurat de visele mele -  ştiu. Uneori ele îmi sunt pavăza, alteori temnicerii. Rolurile mereu se schimbă, dar visele-mi nu.

De ce încetează oamenii să viseze? Şi să participe la realizarea propriului vis? De frică, de lene, de bere, de telecomandă…

***

Sunt exclusiv sincer în dăruirea mea.

Şi sunt uneori îmbolnăvit de sinceritatea cu care cei din jur dezarmează.

Şi mă simt pierdut când toţi spun: “este prea sus de viziunea noastră… mai mult nu se poate”.

Crezi că dacă mă năşteam în Franţa eram mai puţin francez decât sunt acum român?

Cu siguranţă că nu.

Dar, tot cu siguranţă, nu degeaba aici m-am născut. “Aici este CEVA”, îmi spun mereu. Ceva ce – încă – n-am descoperit, pe care – poate – îl simt, şi mai care – sigur! – va erupe odată.

(Cernavoda, 02_05_2006, redescoperit acum)