apocalipsa dupa jean

povesti cu zane, vrajitoare si alti oameni

Incomod

Posted by ion pe noiembrie 3, 2014

Am mers ieri la vot. M-am născut aici și îmi place să mă bag în aceleași jocuri cu cei de aici. Inclusiv „de-a președintele”. Aparent în pofida faptului că eu cred că nimic, în afara minții mele, nu-mi poate influența soarta, destinul, creația; știind, de la Jung încoace, că un conducător se naște din inconștientul colectiv împlinind (și îndeplinind) o nevoie fundamentală a acestuia. Popular „avem conducătorii pe care îi merităm”.

Cred în spiritul de echipă; dacă am decis că, în echipa asta, eu am sarcina de a spăla vasele iar tu pe cea de președinte, fiecare ne vom face treaba profy.

Cu toții suntem corupți pe interior – cum am mai spus, 2000 de ani de creștinism au lăsat sechele adânci în ceea ce privește activarea fricilor fundamentale (de moarte, de anihilare, de dumnezeu). E normal, până scăpăm de ele, ca și președintele să manifeste aceste stări de corupție. E cineva care nu a dat șpagă până acum? E cineva care nu a încercat să-și cumpere mântuirea cu trei lumânări și-un acatist? Greu de crezut. E cineva care n-a pupat mâna unui tip în halat negru care ne controla viețile? Dar apoi i-a înjurat pe securiști, care făceau aceeași chestie, dar la un nivel mundan?

Hmmm…. ipocrizia îmbracă multe forme. Ar fi bine să ne analizăm stările interioare înainte de a arunca cu fraze pe Facebook de genul „dacă iese X, eu emigrez”. Problema este că tu încă crezi că, dacă iese X, poți fi influențat de el. Este o formă de dependență exterioară la care ar trebui să te gândești.

Știu, gândirea doare. Autoanaliza e cumplită. Libertatea e anxietatea supremă (chiar este, întrebați orice psiholog).

Eu pur și simplu mă joc; nu îndemn pe nimeni să voteze sau să aleagă pe unul sau pe altul. Dar dacă tot ai ales să te joci, asumă-ți chestia asta. Fii profesionist în ceea ce faci, în regulile jocului și permite-le și celor din jurul tău să fie. O faci, sau dai vina pe altul sau pe procente?

Hai, baftă aleluia pace și securitate. Oricine iese, o să fie bine. Destinul tău nu poate fi schimbat de nimeni decât de tine însuți.

Jean

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Jean vs bucătăresele astrale

Posted by ion pe octombrie 21, 2012

Așa cum îi spuneam unei prietene, m-am săturat de bere proastă și de predicții catastrofale. Mai ales când sunt făcute de astrologi cu nume, adică experimentați și având priză la media. Nu știu ce-au în ultimul timp toți (în special muierile), dar sunt călare pe noi cu vești proaste din viitor.

Citeam ieri un articol în care un astfel de astrolog se dădea cu curul de pământ, ca puștii-n supermerket când nu le ia ta-su’ bomboane, că mamă ce eclipsă ne așteaptă, luna viitoare, în Scorpion. Cu Soarele și Luna în conjuncție cu stele fixe supărate, un fel de Black Metal astral, cu rockeri tatuați și roși de supărare pe toată lumea.

Hai să zic și eu viziunea mea nesupărată: conjuncția Soare-Lună are loc în semnul Scorpionului, având drept companioni Nodul Lunar Nord și Saturn. Scorpionul este un semn al explorării, al curiozității fără sfârșit, începutul căutării adevărului interior. Fiind acolo sensul vieții, deci vectorul destinului, și Saturn, care structurează și oferă metodă, este foarte posibil ca această eclipsă să fie exact momentul declanșator al misiunii lui Saturn în Scorpion (vezi articolul Andreei Talmazan http://www.astrele.ro/2012/04/29/saturn-in-scorpion-o-noua-poarta-spre-psihologia-inconstientului). Momentul în care fiecare va fi pus față în față cu eventualitatea unor noi decizii privitoare la destinul propriu, etapă în care și metodele pentru aceasta i se vor pune la dispoziție.

Saturn a intrat în Scorpion la începutul lui Octombrie, e adevărat, însă până acum nu a făcut decât să amușineze. A fost în poziția managerului proaspăt adus într-o firmă, care în primele săptămâni nu face decât să studieze activitățile și oamenii. Ședința de start are loc pe 14 Noiembrie: atunci se primesc sarcinile și noile direcții.

Un alt element extrem de favorabil este sextilul între regenții karmici, Marte și Venus, care arată o rezolvare amiabilă și curgătoare între lucrurile ce sunt de făcut în viitor (NN) și lucrurile rămase nerezolvate în trecut (NS). Sextilul se petrece pe două semne foarte mișto, Balanță și Săgetător, zodii care de obicei nu suportă urâtul sau știrile nasoale.

*

Suntem expuși la catastrofe de 2000 de ani, băgându-ni-se pe gât (și pe rând) creștinismul, turcii, tătarii, ungurii, comuniștii. Suntem superantrenați, carevasăzică. Ne sperie pe noi două stele fixe, când l-am avut pe Iliescu 3 mandate??

Sunt fan umanitate. Îmi place omul: întotdeauna se ridică deasupra zeilor, religiilor și a oricăror îngrădiri. Dărâmăm, pe rând, garduri, instituții, temple, biserici, pentru a-l elibera mereu și mereu pe Prometeul acela din noi. Și e bine-așa! E timpul să dărâmăm și miturile legate de stelele fixe.  Dacă nu înțelegem ceva, mai bine scriem despre rețete de prăjituri. Ceea ce și invit pe respectivul astrolog.

Așa că la treabă, începe o etapă nouă. Să nu uităm că suntem mai puternici ca astrele, că rămânem, până la urmă, niște zei care doar au uitat și că totul zace în noi. Avem un potențial uriaș care poate fi explorat începând cu acum.

Altfel, rămâne cum am vorbit: o să fie bine!

Baftă aleluia,

Jean

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Nevoia de bine

Posted by ion pe octombrie 2, 2012

După aproape 10 zile de izolare paradoxala (m-am separat de zgomot dar m-am foarte conectat la prieteni, la o lume speciala), dincolo de discuțiile tehnice și programul zilnic al taberei din munți, am realizat un lucru esential: avem atâta nevoie de BINE!

Mă uitam in privirile oamenilor cu care discutam astrologie, si prin perdeaua argoului specializat, de tranzite, guvernari si retrogradari, un strigat aproape implorat se auzea: „cum să fac sa fie bine? oare chiar pot?”

Pentru ca dincolo de tâmpenia cotidiana si maldărul inutil de zgomote si interpretari din nișa științelor de graniță (astrologie, parapsihologie sau alte alea), aceeasi intrebare răsare, tot mai evident: „facem și noi ceva, să iasă treaba?”

Cred că ne-am saturat de aceleași si-aceleași incercari / greutăți nu atât obositoare, cât plictisitoare. „Iar asta? Offf…” este intrebarea de pe inima, acolo parcă de când lumea.  Eu nu m-agit prea tare cu pedeapsa-n viata, karma idioata și alte condamnari cosmice; cred ca e ceva legat de modul nostru de a ne programa. Undeva, in cutiuta neagra, ceva s-a stricat de-a lungul timpului si o rotiță se tot invârte-n gol.

Si, totusi, am vazut in tabără oameni hotarâți sa iasă din algoritmul asta recurent. Mici prometei, care, pe principiul „io-mi bag picioarele, m-am plictisit!”, au inceput sa inventeze lucruri noi, sa iasa-n fata, să-și ia viața in maini. Mi s-a parut foarte interesant. Stiam ca lucrurile incep sa se miste, dar acum chiar am văzut schimbarea in privirile lor.

Și stiu ca, deja, este bine.

*

Văd, în telenovela zilnică, cum foarte mulți se raportează la cantitatea de suferință, ca la un model, un titlu de glorie… “eheeei, cât am suferit/îndurat eu”. Și-atunci încerci să contracarezi și tu plusând cu nu știu ce belele ai, mai mari ca ale lui. Eee, ce zici? Te-am făcut!

Băi, dar nu terminați cu chestia asta? Știu, e o formă de autoapărare, „nu-i bine să se știe că, totuși, îmi merge bine pe undeva”, o superstiție prostească. Pe bune, pur și simplu încetați să vă mai lăudați cu cât de prost vă merge în nu știu ce domeniu. Spuneți simplu “sunt ok”, iar dacă ceva merge aiurea, țineți-o pentru voi sau împărtășiți-o doar celor foarte apropiați, ca pe o cale de exorcizare, de confesare alchimică. Altfel, tăceți: aici e șantier, laborator, se lucrează. Nu deranjăm.

*

Am demultișor senzatia ca trecem pe langă niște mari magazine cu prăjituri, dar, fiindcă nu ne vine să credem că s-au deschis, ne indreptam spre aceleași Alimentara, cenușii si goale, și ne asezam cuminti la coadă. Poate-poate o băga ceva și pentru noi. Pentru că așa am fost învățați.

Cum, chiar au prăjituri? Da, frate, au. Și putem lua? Putem. E pe bune.

Hai, că e bine.

(jurnal post-tabăra de astrologie din Retezat. un mare Bravo pentru toți oamenii ăia de-acolo)

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

Lucruri bune

Posted by ion pe iulie 28, 2012

… în care cred eu:

– a-ți place ceva și a-l perfecționa

– a căuta; orice, dar a căuta mereu ceva

– a-l asculta pe celălalt și a încerca să pricepi

– după ce ălea de dinainte s-au rezolvat, în a crea un ceva al tău

Cred că mai sunt, dar ies la o bere.

*

Adăugare, la 2 noaptea:

– a forța idealul. în dragoste, în creație, în căutare.

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

You can change the world

Posted by ion pe iulie 28, 2012

„Băi, Jeane, o fi bine să fac aia sau să fac ailaltă?”. Răspund, invariabil: nu contează. Important este să ai o opțiune, a ta. Trăim cu iluzia (proastă, recunosc, așa cum recunosc că pic și eu în capcana asta) că dacă ai fi făcut altceva ar fi fost mai bine, sau că dacă ai fi acum în alt loc ți-ar prii mai mult.

*

La fel cum cred că există un subconștient personal, care depășește ceea ce gândesc eu curent, sunt convins că Jung a amușinat ceva când a definit noțiunea de subconștient colectiv. Pe scurt, dacă avem niște conducători, aceștia reflectă o stare de spirit a colectivității, chiar dacă aceasta nu vrea să și-o recunoască.

De aceea nu știu dacă votul meu de mâine va schimba ceva. Pentru că mentalitatea personală a lui nea gică precum și subconștientul colectiv al românilor nu se schimbă peste noapte; chestia asta cere muncă, educație, cultură și – mai ales – efort personal, nu alegeri. Dar mă bucur că o pot face, așa cum mă bucur că avem televiziuni, ziare, că pot lucra în străinătate, că  îmi pot exprima un punct de vedere (fără să fiu arestat), că pot avea o opțiune în acest sens.

Hitler, Ghandi, Ceaușescu, Iliescu, Băsescu, ori Regele Soare sunt personaje născute din somnul unei națiuni, dintr-o nevoie inconștientă a momentului. N-are sens să ne scoatem ochii pentru ăsta sau ălălalt. Încă nu avem un conducător solar, pentru că nu avem o conștiință solară. Dar va să vină, și știu că în România va fi bine.

Din Helsinki, de la ambasadă, a transmis Jean.

Notă: cuvintele sunt din DEPECHE MODE, New Dress

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Tango

Posted by ion pe iulie 2, 2012

Așteptam veseli sfârșitul de săptămână, să ne întâlnim și să dansăm. Doamne, ce dansam! Un dans nebun, un dans al vieții, bucuroși așa, într-un mod natural și spontan, fără să știm că suntem bucuroși. N-aveam timp să știm nimic, pentru că dansam și noaptea era scurtă. Suspendam timpul și ne-nvârteam, doi câte doi, pe câte-o casetă rablagită cu aceiași Modern Talking, sau ce mai aveam prin tolbă.

Am băut prima dată la 18 ani, un pahar de șampanie, și eu și ei, pentru că trebuia, venise miezul nopții, mama cu tortul și trebuia să terminăm ritualul ăla plicticos cu La Mulți Ani, ca să stingem lumina și să-nceapă din nou dansul. Nu simțeam nevoia alcoolului, habar n-aveam ce-i aia. De îmbătat, m-am îmbătat prima dată când am venit din armată, și apoi de câteva ori accidental prin facultate.

Mă uit la copiii ăștia cum se laudă cu cât de mult și de devreme au băut, cât de tare s-au matrofoxat, cât de repede au uitat de ei, cât sex au făcut, dar nu am auzit pe nimeni să se mai laude cu „cât de mult am dansat”.

Am descoperit tango-ul relativ târziu, dar a fost ca să-mi dau seama că noi îl dansam încă din liceu, fără să știm ce-i aia. Ne învârteam într-o goană știută doar de noi, într-un tango inventat la 16 ani. Cât de mult le lipsește dansul acestor copii cu suflete îmbătrânite. Cu mult sex, tutun, alcool și tristețe la activ.

Am făcut prima dată dragoste cu o femeie pe la 20 de ani, și nu mi-e rușine să o recunosc; mulți dintre colegii mei de generație experimentau aceeași vârstă la ora primului contact erotic. Și chiar am iubit tare, cu pasiune, femeile din viața mea, într-un tango feroce, și numai după o îndrăgostire turbată, chiar de moment. Ideea „amor de dragul sexului”, atât de uzată și uzitată azi, mi-a, ne-a repugnat.

Pasiunea tango-ului: în doi, respirându-ți partenera, simțind-o, fiind deja în ea fără ca măcar actul erotic să existe, iar ea – ea ascultând de fiecare tresărire a mușchilor tăi, într-un respect și supunere turbată. Iar tu n-ai altă șansă decât să simți ceea ce ea simte, dându-i comenzile pe care ți le impune involuntar.  Tangoul este un act erotic, un moment de adorație reciprocă, chestie care lipsește celor care nu l-au practicat și care cred că știu să iubească în funcție de cantitatea kilogram/sex avute. Iar noi, pe vremea aia, practicam tango-ul.

Tango-ul este o disciplinare a Universului, pentru că numai în tango femeia este cu adevărat supusă bărbatului, iar acesta își ascultă total femeia. Și vorbim de cele mai nesupuse și indisciplinate ființe create în aceste Universuri: El & Ea.

Am fost o generație cuminte, ne-am făcut lecțiile, ne-am făcut mari, ne-am căsătorit, am divorțat, viața ne-a dat peste cap, ne-a năucit cu niște modele care nu erau ale noastre; am făcut greșeala să le împrumutăm, pentru că am căzut în imensa eroare din a ne opri din Tango. Nu mai era viața noastră, era o altă melodie, un remix al unui DJ obosit…  Uitasem Tango-ul. Dar măcar l-am dansat… iar acest dans e ca mersul pe bicicletă. Va reveni atunci când melodia va începe.

Iar eu simt primele viori năucitoare și începe sângele să fiarbă. O să fie bine.

Jean, 01 Iulie 2012, Pori, Finlanda

*

Notă: Mulțumesc din suflet generației din care fac parte, colegilor cu care am dansat de-atâtea ori atâtea tangouri, niște oameni foarte mișto.

 

Posted in Uncategorized | 4 Comments »

Relax, fundăturilor

Posted by ion pe iulie 1, 2012

Iar vin astia cu carti, conspiratii, umidificari. Acum nu le mai zice zei, apostoli sau misionari, le spune fondatori.

In afara de faptul ca sunt scrise prost, un semnal de alarma este momentul in care incepe sa te doara capul la citit. Ma incred in aceste semnale ale corpului meu inca de cand eram mic si prost. Nu-mi place o mancare – o evit. Nu-mi place o carte – n-o citesc. Stie procesorul meu de ce. Si e ok asa, de-aia-s tanar si ferice.

*

Asa cum mai ziceam, o sa se schimbe ceva, pe ici, pe colo, dar mai ales prin partile esentiale. Insa schimbarea o sa vina din noi, iar noi suntem aia care o sa cream altceva-ul. Nicht cartile americanilor, kein teoriile conspiratiilor.

Cartile care apar acum se vor o noua forma de biblie. Un ghiveci paradoxal, presarat cu curry si alte plante exotice ca sa-ti ia fata. Nu tine.

Asa ca relaxati-va, respirati, mai beti un pahar cu apa rece, romaneasca, doua beri, niste mici, cititi-l pe Caragiale si-nchideti televizoarele, fondatorii si bomboanele lor fondante. Pamantul n-o sa se opreasca din roteala si nicio navă-mamă n-o sa vina sa va salveze curul.

Vă zic io. Am vorbit cu ei.

O să fie bine

Jean (finlandezul fondator)

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Posted by ion pe mai 17, 2012

Vad ca se povesteste mult despre politica, socialism, capitalism, prostii.

Comunismul este mort, pentru ca s-a nascut prin crima, capitalismul moare din cauza hamesitilor astia, crestinismul a fost furat demult, de popi si bisericile lor.

Urmeaza altceva. Si altceva-ul asta se naste in fiecare din noi, aici si acum. Voi, cei care va agitati, simtiti sau cititi chestia asta, stiti deja.

O sa fie bine.

 

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

Iubirea ca pretext

Posted by ion pe mai 17, 2012

Frica de singuratate ca surogat pentru iubire. „Iubesc”; de fapt „mi-e frica sa nu fiu singur”.

Ne folosim de iubire ca pretext pentru sex. Te iubesc, ca un te doresc si-as vrea sa fiu in pat cu tine. Sau invers.

Ne folosim de dorinte ca surogat pentru vise.

Nu mai stim sa iubim, asa cum nu mai stim sa visam. Si stii de ce? Pentru ca nu mai stim sa asteptam. Dragostea adevarata, visul cel adevarat – singurele lucruri ce ne definesc, ne dau viata si ne fac autentici.

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Knockin’ On Heaven’s Door….

Posted by ion pe aprilie 2, 2012

Îi tot tragem cu „e musai s-ajungem în rai”, fără să înțelegem că de-acolo venim. Dacă ar fi să bat la poarta Raiului, aș face-o ca să ies de-acolo, nu să intru.

Am ieșit pe-afară ca să explorez, să creez, să mă dezvolt, să mai învăț niște chestii, să mă joc. Acasă ne întoarcem oricând; iar chestia asta cam e inevitabilă, la sfârșitul fiecărei vieți.

*

Îmi place să speculez, e un exercițiu de libertate a minții. Ceea ce voi scrie în continuare este, de asemenea, pură speculație, la fel ca întregul meu blog și ca toate credințele mele, trecute, prezente sau viitoare.

*

Mă distrează din ce în ce mai apăsat jocul de-a Dacii & Romanii Revival, acel „noi nu suntem urmașii Romei”, Dacii-s cei mai tari, restul sunteți varză. Care se continuă, apoi, pe Level 2, cu Ortodoxia salvează România, creștinul autohton devine un Chuck Norris  planetar, restu-s enemies, pe care dacă nu-i exterminăm noi, vine Șefu’ la sfârșit și face curățenie.

Presupun/cred/știu că Dacii, la un moment dat, au fost foarte tari. Dar ei se întind pe mai multe generații, timp în care fiecare din cei născuți pe acolo puteau la fel de bine renaște (apropos, vedeți c-o bag p-aia cu reîncarnarea, că-mi place și chiar cred în ea) și ca romani, și ca greci sau orice alt neam se vehicula pe atunci prin zonă.

Îmi place să cred (ca să nu zic că am niște bănuieli chiar întemeiate) că am fost și roman, in a couple of lives, deci dacă acceptăm treaba cu migrația dintr-o viață în alta, devine jenant să ții doar cu una din tabere, când ai jucat la ambele cluburi. Și, până la urmă, ce rost ar avea?

„Frati-miu e mai tare decât frati-tu. Și dacă vrea, îl bate!”. Făceam, da, chestia asta în curtea blocului, până la o vârstă destul de înaintată, adică 5 ani, cred. Dup-aia m-am „maturizat” și am început să devin român, apoi ortodox, mai apoi dac… ce să mai: aveam atât de mulți frați mai tari decât frații lor, încât nu mai îmi încăpeam în piele de tare ce eram și ce rădăcini salvatoare posed! Ce sens mai avea să îmi trăiesc viața mea, când puteam să lupt pentru niște cauze mortua est de vreo 2000 de ani… Chestie care se întâmplă cu fiecare român care are senzția că a redescoperit spiritualitatea când mai găsește o fosilă printr-o ruină sau o carte obsolette.

*

Îmi spunea un prieten tare de tot că „băi, Ioane, îmi vine să râd: toți ăștia „mari ortodocși” de astăzi, care se bat cu pumnii în piept pe la televizor și dau cu Apocalipsa-n populație, sunt majoritatea foști torționari sau inchizitori (din alte vieți), persoane care – în general – au cam făcut belele și ravagii printre creștinii adevărați, pe vremuri…”.

Apoi, dacii, din câte îmi aduc aminte, erau blonzi cu ochi-albaștri, aveau privirea fermă și nu prea aveau teamă de nimic. Agitații ăștia cu Dacia revival sunt cam mici, urâți, foarte speriați și neliniștiți. Dacă ai conștiința unui om mare și puternic, de ce te mai agiți să bagi spaima-n colegii de trupă? Avem noi angoasele noastre, dezvoltate de colegii de cazan de la proteve…

*

Băgați-vă bine mințile-n cap: am fost și daci, și romani, și ruși, și țigani și orice altă etnie/rasă/popor mai visați voi… Chestia asta cu „noi suntem cineva” fără să fim și altcineva cade din start. Am crescut, suntem mari, am cam fost peste tot și le-am făcut pe toate – și-ălea bune, și-ălea rele. E timpul să mai facem și altceva.

*

Desigur, pură speculație… Adevărul sper că e dincolo de noi. Căci dacă e cineva dintre nervoșii ăștia care chiar îl deține, e cam nașpa. Trebuie să vorbim cu Șefu’. Și iar mi s-a terminat berea.

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

 
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.